capsun.flora.ro capsun.flora.ro despre căpşun şi cultivarea căpşunului  Proiect AGRAL | Contact

 1 Introducere
  1.1 Proiect
  1.2 Istoric
  1.3 Originea
  1.4 Importanta
  1.5 Curiozitati
 2 Planta
  2.1 Specii
  2.2 Planta
  2.3 Soiuri
  2.4 Cerinte
 3 Cultivare
  3.1 Tehnologii
  3.2 Dezechilibre
  3.3 Protectia culturii
 4 Boli si daunatori
  4.1 Boli
  4.2 Daunatori
<<  <   ^   >  >>

Radacina capsunului. Toate radacinile plantelor înmultite pe cale vegetativa (inclusiv ale capsunului), sunt adventive, aceasta însemnând ca ele se dezvolta din tesutul tulpinii (rizomului) plantei. Ele se dezvolta din muguri situati lânga baza frunzelor tinere, care sunt în contact cu solul umed. Radacinile apar succesiv, la diferite nivele ale ramificatiilor, un model care limiteaza viata productiva a plantei.
Sistemul radicular la capsun este superficial si este format dintr-un numar mare de radacini fibroase, de grosimi aproximativ egale, de culoare roz-galbuie (cele tinere de 1 an) sau neagra (cele care depasesc vârsta de 1 an).
În solurile profunde, bine mobilizate, radacinile pot explora pâna la o adancime de 40 - 60 cm, chiar 100 cm, limitarea fiind data, de adâncimea solului. Marea majoritate a radacinilor însa (peste 80%), se afla pâna la adâncimea de 20 cm. Din aceasta cauza, capsunul este sensibil la seceta, iar pamântul din jurul plantei trebuie permanent maruntit superficial.
În primii 2 ani de viata, radacinile se dezvolta mult, ajungând pâna la adâncimea de 50 cm si lateral pâna la 30 cm. Dupa 3-5 ani, sistemul radicular se reduce treptat, deoarece o parte din ramificatiile laterale mor. Paralel cu aceasta evolutie, pe ramificatiile tinere ale tulpinii, în partea lor bazala, apar în fiecare an radacini noi. Dispunerea lor în cadrul tufei apare etajata, corespunzator cu aparitia lastarilor (ramificatiilor), în decursul anilor.
Distribuirea radacinilor pe adâncimea de 25-30 cm, se explica prin fertilitatea, aprovizionarea cu apa si aerarea mai buna a solului, pe aceasta adâncime.
Sistemul radicular la capsun include:
1) o structura cu radacini primare(radacini structurale) - care cuprinde radacinile ce se dezvolta direct din tulpina(rizom). Sunt în numar de 20-25 în mod normal, dar numarul poate creste pâna la 100 sau peste.
Aceste radacini, pe langa rolul de fixare a plantei în sol sau mediu de crestere, au rolul de transport a substantelor hranitoare catre tulpina si de transport a produselor fotosintetice dinspre tulpina, pentru depozitare a substantelor de rezerva ale plantei în radacina, sub forma de amidon, pentru perioada de repaus vegetativ (substantele de rezerva depozitate în radacinile perene ale capsunului, au un rol deosebit de important în declansarea cresterii si înfloririi în primavara). Radacinile primare sanatoase, au cilindrul central(miezul) alb sau roz. Când sunt bolnave cilindrul central devine incolor.
2) o structura cu radacini secundare (radacini hranitoare, radacini absorbante, radacini albe), care traiesc de la câteva zile pâna la câteva saptamâni. Ele constitue marea masa a sistemului radicular, absorb apa si substantele nutritive din sol si le transfera la radacinile primare. Radacinile absorbante noi, se formeaza constant în locul celor vechi, pe masura ce acestea mor. Rapiditatea procesului de formare a noilor radacini absorbante depinde de conditiile de vreme si de întretinerea si fertilitatea solului. Atacul diverselor insecte sau al bolilor, distruge radacinile hranitoare, reducând ritmul de formare a acestora, oprind astfel fluxul apei si al substantelor hranitoare catre planta.

<<  <   ^   >  >>
STATIUNEA DE DEZVOLTARE POMICOLA BUZAU © 2006
Designed by Digital Design Team